Motivul care ma determina sa scriu aceasta nota nu e in mod principal propria suferinta, disperare, frustrare, amaraciune, contrariere- si lista substantivelor care incearca palid sa descrie amalgamul de sentimente pe care il incerci cand asisti neputincios la stingerea inevitabila a cuiva drag poate continua.

S-a intamplat in ziua Inaltarii, pe cand stateam pe un scaun, cu gandurile mele, in manastirea Sf. Nectarie din Bucuresti, locul in care se strang bolnavii pentru a se ruga pentru neputintele lor trupesti. Il adusesem pe tata, bolnav de cancer cerebral, sa se roage. Stand in liniste, aud despre un tata care venise sa ia mir pentru copilul lui de 15 ani, aflat in coma datorita unei tumori, cred cerebrale. Am inceput din nou sa plang de absurditatea acestei drame. Copii, bolnavi de o forma de cancer cu una din cele mai mici incidente la nivel international? Ca din intamplare, imediat ma intalnesc si cu unul din prietenii mei, de la care aflasem unde sa il tratez pe tata, de altfel. Are aproximativ varsta mea si merge in baston, dupa efectuarea tratamentului pentru, ghiciti, cancer cerebral.

Tata este un om de altfel foarte sanatos, fara absolut nicio alta problema de sanatate, si inca tanar la numai 58 de ani. Diagnosticul a cazut ca o sabie nemiloasa asupra mea si a familiei mele. Nu stiu daca voi povesti aici traseul de iad pe care l-am parcurs din momentul aflarii vestii pana acum. E important insa sa precizez ca absolut concomitent, un alt membru de familie, chiar mai tanar decat el, a fost si el diagnosticat cu cancer. Nu exista antecedente familiale sau alte cauze evidente ale acestor boli cumplite. Singura legatura directa este ca amandoi locuiesc in blocuri vecine, cu antene de telefonie mobila instalate chiar pe blocul din fata, de cel putin 5 ani. As dori sa pot merge sa fac un mic sondaj batand la toate usile din blocurile respective. Sunt sigura ca voi gasi o incidenta crescuta de cancer. Veti spune poate ca sunt paranoica, subiectiva, ca incerc sa caut justificari ale acestei drame. Insa din pacate sau din fericire, lucrez in domeniul oncologiei de aproape zece ani in Statele Unite, nu ca doctor sau om de stiinta, ci in consultanta pentru companiile farmaceutice. Cunosc statisticile, cauzele stiute sau banuite, protocoalele de tratament, cercetarile din domeniu, etc. Cancerul cerebral este unul din cele cu incidenta redusa comparativ cu alte forme de cancer (poate si din motivul acesta, mai putin studiat, cu o singura alternativa de tratament existenta si cu speranta de viata foarte redusa). De asemenea, este una din putinele forme de cancer intalnite la oameni tineri si cu o cauza destul de bine intuita spre deosibire de alte cancere: iradierea.

Ridicati-va privirile pe toate blocurile din marile orase. Ce vedeti aproape din doua in doua blocuri? Antene de telefonie mobila. Operatorii de telefonie mobila platesc bani buni administratiilor de blocuri pentru instalarea lor iar oamenii sunt fericiti ca Romania are una din cele mai bune acoperiri GSM si cel mai rapid internet. Guvernele lumii ocidentale continua sa intoneze acelasi imn: “Nu s-a demonstrat stiintific ca ar exista vreun pericol pentru sanatate”. Nu cred ca tineti minte, dar acelasi lucru il spuneau si acum 50 de ani referitor la pericolele tutunului. Iar faptul ca nu s-a demonstrat stiintific nu e complet adevarat. Nu vreau sa intru in detaliile experimentelor medicale, insa pe scurt, atunci cand exista multe cazuri empirice, se poate investi intr-un studiu robust din punct de vedere statistic. Astfel de studiu poate demonstra sau infirma aceasta teorie. Intradevar, nu s-a efectuat un astfel de studiu la scara mare si bine definit statistic. “Nu s-a demonstrat stiintific” de fapt asta inseamna. Nu ca ar fi fost infirmata teoria, ci pur si simplu nu s-a efectuat studiul. S-au efectuat insa studii mai mici, de catre universitati din toata lumea, care aproape invariabil au ajuns la aceeasi concluzie: aceste unde produc incidenta crescuta de cancer. Aceste studii insa nu au puterea statistica de a convinge. Asa merge lumea “stiintifica”, in ciuda existentei empirice a atator cazuri in tarile “industrializate”.

Daca incercati sa cautati pe Google ceva despre acest subiect, veti observa ca nu prea exista informatie concreta, linkuri catre studii efectuate in tari occidentale. Se gasesc insa cateva lucrari si articole scrise in India, o tara cu un nivel intelectual ridicat, mai ales in centrele universitare. Aceste putine studii indica un nivel periculos de radiatii pana la o distanta de 300 de metri de antene, dar in special imediat in fata lor (cum ar fi de exemplu, blocul de vis-à-vis.) Romania, ca si India, are o densitate mare de antene in zone populate fata de alte tari occidentale, reglate probabil la o intensitate mult peste cea admisa in Vest. Totul pentru client, nu? Nu e oare scopul suprem un semnal de celular puternic si neperturbat? Sau internet rapid? Nu se cred oamenii de pe scara blocului norocosi ca antenele sunt chiar langa ei si mai primesc si bani pe deasupra? Nu conteaza ca mie de exemplu nu mi-a cerut nimeni semnatura pentru a-mi oferi consimtamantul inainte de a-mi fi instalat antenele pe bloc. Simtindu-ma neputincioasa si revoltata ca nu am unde sa il protejez macar acum pe tata de efectul lor nociv (intrucat si pe blocul meu, si langa al lui exista acesti monstri), m-am dus la administratora blocului sa o intreb cand expira contractual cu firmele de telefonie. Imi spune ca multa lume din bloc s-a plans de probleme de sanatate si ca ea insasi are cancer de tiroida, locuind la ultimul etaj, chiar sub antene, insa multi locatari de la etajele inferioare si administratorul de bloc tot prelungesc contractul in mod abuziv.

Bineinteles, exista posibilitatea ca declansarea acestei boli sa nu fie preponderent legata de antene sau vorbitul la telefonul mobil. Insa oare nu e de datoria omenirii sa investigheze acest lucru cat mai rapid si nu e pertinent sa ne ferim cat mai mult, intre timp? Cred ca nu s-a demonstrat “stiintific” nici ca a intra intr-o cusca de lei infometati produce moartea. Oamenii au ajuns la concluzia asta pur si simplu prin observatie si experiente empirice.

As vrea sa inchei spunand ca Romania e una din tarile cu incidenta cancerului mult mai mare decat chiar in celelalte tari occidentale. Si toata lumea stie cred ce inseamna sa fii diagnosticat cu boala asta teribila aici. Sentinta inevitabila la moarte si umilinta intr-un sistem medical fara echipamente, medicamente, experienta si mai ales, fara omenie.

In final, obiectivul acestui mic articol nu e de a ma revolta sau a-mi plange de mila. Doresc mediatizarea acestei probleme la nivel national ca prim pas spre o posibila rezolvare (sunt constienta de utopia unei solutii, insa se zice ca “informatia e putere” si ca romanii sunt destul de inteligenti).

Va inteleg, nu e un subiect placut, dar trebuie sa ne depasim sensibilitatile si dorinta omeneasca de a ignora acest “bau-bau” al zilelor noastre, pentru a salva vieti, poate chiar pe ale noastre. Personal, daca macar voi determina cativa oameni sa se fereasca cat mai mult de acest pericol, ma voi simti mai implinita. Simt ca acel baiat de 15 ani care va muri in urmatoarele zile fara nici o vina ne va sustine, de acolo de sus. La fel si tata si prietenul meu, care intre timp s-au dus si ei la cer.

Semnat, Irina